Dispoziţia primelor lecţii la pian.

Dispoziţia primelor lecţii la pian.

 Un subiect important în predarea pianului este introducerea unui elev începător în lumea clapelor. Pianul ca instrument  se detaşează de toate celelalte prin amploarea registrelor, a sonorităţii armonice, prin diversitatea spectrului tonal. Este un univers aparte, pasionant şi fascinant, ademenitor şi irepetabil prin farmecul său deosebit. Este, totodată, şi o enigmă, care pe măsura iniţierii tot mai aprofundate,  descoperă tot mai ample subtilităţi. Dacă la început de cale materialul didactic se asimilează destul de uşor, pe parcurs aprofundarea devine tot mai dificilă, implicând greutăţi de ordin  muzical, fiziologic şi psihologic. Toate aceste calităţi îi conferă pianului un caracter deosebit, explicând unele situaţii discutabile în destinele elevilor.

Nu toţi devin să ajungă pianişti profesionişti. Din aceste considerente, deosebit de importante  sunt primele lecţii şi primii ani de studiu la acest instrument,  care includ în primul rând  relaţia „profesor — elev“. Acest raport se relevă ca un subiect aparte în pedagogia generală.

Pentru stabilirea unor legături durabile, este foarte importantă prima impresie. Se creează o simpatie reciprocă optimă  ce ar da naştere la un stimulent pentru dezvoltarea relaţiilor, bazate pe stimă. Ele sunt cele mai favorabile pentru lucrul productiv în tandemul celor doi. Dar să nu  uităm  aici, că duetul  „profesor—elev“ depinde de influenţa părinţilor, căci anume ei contribuie la dezvoltarea copilului. Aşadar, de la primele întrevederi trebuie cultivată dorinţa  copilului de a cânta la pian. În acest context, sunt binevenite explicaţiile interesante, cu fantezie şi ingeniozitate. Pentru copiii mici se doresc şi situaţii de joc. Sunt acceptabile exemplele din poveşti. Foarte captivant se pot folosi şi jucăriile. Totul depinde de abilitatea profesorului şi de capacităţile copilului.
      Toate procedeele se folosesc pentru  a crea un  anturaj  magnetizant la lecţiile de pian, o atmosferă plină de atracţie şi de agreabilitate. Trebuie de ştiut însă, că atenţia unui copil de vârstă mică nu poate fi menţinută un timp îndelungat. Din aceste considerente, se recomandă ca lecţiile cu începătorii să dureze nu mai mult de 30 de minute. Este acceptabilă împărţirea  orei academice în două zile diferite. Totodată, materialul predat la o lecţie, trebuie să fie alternat, schimbând şi procedeele pedagogice.
Primele lecţii ar fi de dorit  să înceapă cu demonstrarea  instrumentului: e bine să se arate cum funcţionează el, cum se mişcă piesele interioare, ciocănaşele etc. Se va explic modul corect în care se aşează la pian, se ajustează înălţimea scaunului, se găseşte mijlocul pianului. Se aşează comod, cu spatele drept, mai spre vârful scaunului, umerii se lasă în jos, liber. Se precizează că cea mai reuşită va fi acea poziţie, în care încheietura cotului se situează mai sus de claviatură cu circa doi centimetri. o astfel de postură  permite menţinerea  liniei drepte orizontale, între antebraţ, poignet şi palmă. Degetele se rotunjesc  frumos. Aceasta este prima  condiţie  a ţinutei corecte la pian. Unele şcoli admit poziţia poignet-ului puţin înclinată în jos, o asemenea ţinută  slăbeşte puţin degetele, ceea ce duce la un  sunet  moale, o astfel de poziţie a mâinilor se admite, într-o  oarecare măsură.  Nu se permite  însă, îndoirea  încheieturii poignet-ului  în sus, ceea ce slăbeşte iarăşi degetele, încordând  şi muşchii antebraţului. În aceste condiţii, sunetul emis la pian va deveni aprig şi aspru. (Nu  atingem aici, însă, tehnica octavelor şi a acordurilor pe clapele negre.) Se face cunoştinţă cu claviatură. Se găseşte sunetul do din prima octavă şi se precizează reperele care îl marchează — cele două clape negre. Se discută succesiunea lor a câte două şi trei, repetată pe claviatură de mai multe ori. Se explică noţiunea de octavă, se precizează denumirea octavelor. Se învăţă sunetele pe clape, noţiunea de gamă şi succedarea notelor în ea.

        În continuare, tot la primele lecţii, puţin câte puţin, se face cunoştinţă cu principiile de bază din teoria muzicii: portativul, cheia sol, duratele, măsurile, pauzele etc. Din practica pedagogică se observă că la primele lecţii este bine să se lucreze cu cheia sol, fără implicarea basului. Deci, se învaţă concludent sunetul sol pe portativ şi pe clape, apoi, celelalte. Se adaugă treptat şi alte noţiuni, ca: spaţiile şi notele de pe ele.
o lecţie aparte va fi dedicată explicaţiei duratelor  cu desenării schemei în caiet. În paralel cu definiţiile din teoria muzicii, se face cunoştinţă cu primul exerciţiu, care se numeşte „căderea braţului pe degetul trei“. Exerciţiul se va cânta cu fiecare mână separat. În timpul efectuării se va preciza poziţia corectă a braţului, antebraţului, a poignet-ului, a  degetelor. Şi anume:  braţul de la umăr se lasă liber în jos, fără a fi  încordat.  Antebraţul  formează cu poignet-ul  o punte  orizontală, degetele se rotunjesc  frumos. Mâna se sprijină comod  în degetul trei, cu încheieturile îndoite  în exterior. Într-o  cădere liberă, degetul aterizează pe clapă în vârf, lângă unghie, în poziţie verticală. Acest exerciţiu se cânta la lecţie în decurs de un sfert de oră. Elevul trebuie să asculte formarea sunetului, intensitatea şi durata  lui. La întâlnirile ulterioare, acest exerciţiu se va repeta obligator la fiecare lecţie. Câte puţin,  se vor introduce  şi celelalte variante ale lui în ordinea următoare: căderea liberă a braţului pe degetul doi. Apoi se adaugă exerciţiul cu cădere în degetul patru. Se lucrează cu fiecare mână separat.
   Când se asimilează mişcările susnumite, se introduce următoarea variantă a exerciţiului: căderea liberă a braţului în două degete — unu şi cinci. Se precizează poziţia corectă a lor — pe vârf lângă unghie, la degetul unu — la colţul unghiei. Exerciţiul acesta se va practica în clasă şi acasă un timp îndelungat. Se recomandă utilizarea lui în decurs de o lună şi jumătate. În unele cazuri, practicarea lui se extinde pe parcursul primului semestru. Anume acest exerciţiu contribuie la o formare corectă a poziţiei mâinilor la pian. În paralel cu primele exerciţii, elevul face cunoştinţă cu cele mai simple piese. Se aleg cântecele scrise pe un portativ, în cheia sol, treptat făcând cunoştinţă cu portativul şi sunetele scrise pe el.

     Ca durată, lecţia se va desfăşura în următoarea  ordine: 5 minute — aşezarea la instrument, convorbiri cu elevul, 15 minute — exerciţiul descris mai sus, 15 minute — explicaţia materialului nou cu probarea exemplelor cântate de profesor şi apoi de elev.
După câteva lecţii, când copilul se va acomoda bine la pian, va însuşi cheia sol şi sunetele de pe portativ şi de pe claviatură, se va face cunoştinţă  şi cu cheia fa. (În paralel, se vor introduce  exerciţii cu mici fragmente în legato; la început — pentru  degetele doi şi trei. Apoi — trei şi patru, unu şi doi, patru şi cinci. Se vor descifra şi piesele, ce includ şi cheia fa).
        Tot ce se va face la lecţie, se va nota într-un  caiet, iar exerciţiile date de profesor se vor înscrie în caietul de note. Pentru primul examen se vor pregăti câteva piese, pe măsura posibilităţilor copilului şi după programul de învăţământ şcolar. Pe tot parcursul semestrului evoluţia elevului va fi sub supravegherea foarte atentă a profesorului. Se va observa minuţios poziţia corectă a mâinilor, degetelor, a poignet-ului. O astfel de metodă va fi una din cele mai eficiente pentru formarea şi stabilizarea unei posturi juste a mâinilor pe pian.  Această problemă va fi cea mai importantă  în prima etapă a studierii unui copil la instrument. 
Anume de primele lecţii va depinde, într-o  mare măsură, traseul corect al educaţiei elevului în clasa de pian. 
Stimați cititori! Acest articol reprezintă doar una din  metodicele predării pianului.